AVIZ
referitor la proiectul de ORDONANȚĂ pentru modificarea
Legii nr. 212/2022 privind măsuri pentru reducerea
riscului seismic al clădirilor
Analizând proiectul de ORDONANȚĂ pentru modificarea Legii nr. 212/2022 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 18 din 18.01.2023 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D54/18.01.2023,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, şi al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță, cu următoarele observaţii şi propuneri:
1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor.
2. Menționăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. La titlu, pentru conformare cu titulatura Legii nr. 212/2022, va fi introdus cuvântul „unele” anterior termenului „măsuri”. Observația este valabilă și la partea introductivă a art. I.
4. La art. I pct. 4, cu referire la art. 27 alin. (2), în vederea corelării cu textul propus la art. I pct. 1, pentru art. 17 alin. (1) lit.b), sugerăm să se analizeze dacă nu este cazul ca după expresia „pentru elaborarea auditului energetic” să se adauge sintagma „și a certificatului de performanță energetică după intervenţie”.
PREŞEDINTE
Florin IORDACHE
Bucureşti
Nr. 62/18.01.2023